Surprins şi accidentat de un motociclu0
Luni la orele 12.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au fost sesizaţi de V.T. (37 de ani), din comuna Tufeşti, cu privire la faptul că, în seara de 16 iunie a.c, la orele ...
Luni la orele 12.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Însurăţei au fost sesizaţi de V.T. (37 de ani), din comuna Tufeşti, cu privire la faptul că, în seara de 16 iunie a.c, la orele ...
Pe 24 mai 2012, incepand cu ora 17,00, la Braila vor avea loc manifestari dedicate sarbatoririi Zilei Eroilor. Manifestarea va cuprinde ceremonialul religios in cimitirul Eroilor urmat de depunerea ...
Personalul de serviciu din cadrul Spitalului Judeţean Brăila a sesizat la Poliţie că, la această unitate sanitară, s-a prezentat brăileanul M.V. (23 de ani), care prezenta leziuni în urma unui...
In cadrul casei de Cultura Insuratei a avut loc un moment artistic dedicat sarbatoririi zilei veteranilor. Organizatorul manifestarii a fost Primaria Orasului Insuratei. Astfel de manifestari su...
Politistii de la Politia orasului Însuratei au continuat sa efectueze cercetari în cauze înregistrate în evidente cu autori necunoscuti. Astfel, a fost identificat autorul a trei furturi, doua in ...
Politia Insuratei a fost sesizata de un localnic de 44 de ani din orasul Insuratei cu faptul ca i-au fost sustrase din gospodarie 20 de placi din din azbociment, care acopereau o anexă. Autoarea este...
Sambata si in noaptea de sambata spre duminica Politia a organizat in judetul Braila actiuni pentru prevenirea si combatea ilegalitatilor, a faptelor antisociale, a faptelor cu violenta si a celor ref...
Sala de conferinţe a Teatrului "Maria Filotti" a fost arhiplină sâmbătă, 24 martie cu prilejul primei conferinţe judeţene a organizaţiei PP-DD Brăila. Conducerea intermiară, membrii şi simp...
O batrana de 77 de ani domiciliata in orasul Insuratei, în timp ce se afla la domiciliul propriu,a fost agresata de fiul ei in varsta de 57 de ani. Acesta a lovit-o în cap si pe corp cu palma si cu ...
Cupa Romaniei faza judeteana se va desfasura in data de 21 martie dupa cum urmeaza: Mircea Voda - Victoria Dedulesti, Viitorul Insuratei - Bordei Verde,Movila Miresii - Steaua Perisoru, Pandurii T. Vl...
Dupa ce a constatat ca a fost furata chiar de concubinul ei, o tanara de 29 de ani din Insuratei s-a prezentat la Politie si a facut sesizare. Ea a relatat ca i s-a sustras un telefon mobil si suma de...
Patru persoane din Insuratei au sesizat Politiei faptul ca au fost agresate in timp ce se aflau in incinta unui cafe-bar din oras. Agresori au fost doua persoane din oras si un al treilea din Braila.R...
Un autoturism condus de un brailean de 37 de ani a fost oprit în trafic pentru control, pe DE 584, în localitatea Viziru. Politistii din Insuratei in colaborare cu cu lucratori din cadrul Brigazii d...
Poliltistii din Insuratei i-au depistat pe doi tineri, unul de 19 ani si celalalt de 14 ani, ambii din orasul Însuratei, care au sustras 10 bare din fier, de la o cladire aflata în constructie. Clad...
In data de 21 ianuarie 2012 in organizarea Casei de Cultura, va avea loc la Ianca, la Casa de Cultura “Ion Theodorescu Sion” din localitate, evenimentul dedicat zilei Unirii Principatelor intitula...